Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 9 Racconto successivo:
La cucuzza Nnu postu pe Santu Ndrea Lu culu e lle quattru tèmpure

Nnu postu pe Santu Ndrea

Dopu la prucessione te Santu Ndrea la gente te Lucugnanu, stracca e sutata, se nfurràu ntra lla chèsia percé nu mbulìa cu sse perda lu paneggìrecu te lu prutettore. Li banchi pe tutti nu bastàra, le fìmmene se ssettàra, li màsculi rrimàsera tisi.

La cummissione te la festa pe δδ'annu aìa preferitu cu ddèsçia lu ncàrecu a nnu brau mònecu te lu cumentu de Cagghianu, nnu mònecu furestieri, enutu ci sape te ddune, ci - pe la verità - de Santu Ndrea, serài, nde sapìa picca e filu.

Mpezzatu susu a llu pùrpetu, spatulisçiandu le razze, pretecàa, pretecàa tecendu ca su sta terra lu Ndrea ìa statu nnu buenu cristianu (comu tutti l'àutri santi, no? senone lu Papa te Roma stu cagnu ca l'ìa numenatu Santu!); decìa ca ìa amatu lu Signore (comu tutti, no?); ca ìa fattu mutu bene a nvita soa e muti meràculi a morte; palore, cose ci se putìanu dire te quarsìasi santu; ma allu pretecatore nu nni essìa l'ànima cu dica alli Lucugnanesi quandu ìa natu Santu Ndrea, a ddune ìa natu, a ddune ìa issutu δδu bellu Santu loru… Ste cose te lu pruttettore loru li deòti le sàpenu, ma òlenu cu sse le sèntanu rebbrecare…

Lu mònecu, nvece, secutàa cu cunta de trìppiti e de trappi, e nu rriàa mai a cuncrusione; giràa lu tescorsu de cquài e de δδai, sçia a nnanti e turnàa a rretu, e nu lla spicciàa cchiùi. Lu càutu te lu chiusu se facìa ssèntere e li feteli sutàanu e straccàanu, e lu arciprèite, ssettatu a ttronu susu allu artare maggiore, ncaδδisçiàa e facìa ali.

Finarmente, quandu lu pretecatore nnunziàu ca Santu Ndrea ìa fatta nna santa morte (senza dica a ddune, però), tutti capèra ca lu mònecu ìa rriatu cu chiute lu paneggìrecu e se preparàra a llu finale.

- Fratelli, ora dove mettiamo a sedere il nostro grande Andrea, tra gli Angeli? - sparàu le lùrtima cartucce, lu pretecatore.

- Noo - respuse la gente a para uce.

- Dove mettiamo ora a sedere il nostro caro Andrea, tra gli Arcàngeli?

- Noo - respuse ntorna la folla.

- Dove ora mettiamo a sedere il nostro caro Andrea, tra i Servi di Dio?

- None - disse la gente; e papa Caliazzu, ssettatu a tronu su llu artare, facìa ali, sutàa, spumàa pe lla nùia.

- Ora, dove mettiamo a sedere il carìssimo Andrea, tra i Beati? - retàa sempre cchiù' forte lu mònecu.

- Noone, none - se ncignara a stizzare li deoti; e puru le fìmmene, sustiuse, se ncignàra a ntesare tise. E la filastròccula cuntinuàa.

- Allora, dove mettiamo a sedere Sant'Andrea, tra i Santi del Paradiso? Al fianco di nostro Signore?

A stu puntu era lòggicu ca lu pretecatore (e puru l'acciprete, pe dire la verità) se sta' spettàa nnu "sine" forte e chiaru, e, nvece, ntra lla chèsia se ntise rebbumbare ntorna nnu:

- None! A nnu postu cchiù' mpurtante…

- Nzomma, decìtime ui stessi: dove mettiamo a sedere 'sto benedetto vostro Andrea?

Papa Caliazzu, ca s'ìa pròpriu seccatu, se žau te scattu te su lla puttrona e cu nna uce stizzata retàu:

- Na, stu àsçiu, na! Patre, fallu ssettare cquài, allu postu miu, ca ièu me nde sta' bàu!




Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 9 Racconto successivo:
La cucuzza Nnu postu pe Santu Ndrea Lu culu e lle quattru tèmpure