Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 42 Racconto successivo:
La lana èrgine Te Lucugnanu a Rroma Papa Caliazzu e llu Papa te Roma

Te Lucugnanu a Rroma

Quandu foi fattu Papa te Roma Pàulu IV, te tutte le tiòcesi partèra delecati cu pòrtanu allu successore te San Pietru lu benvenutu e le spressioni de prièsçiu e de telìzia te le populazioni e de ubbedènzia e suttumissione te li saggerdoti.

Te la tiòcesi te Lessanu, pe ncàrecu te lu vescu (ca ni ncrescìa cu fazza nnu iàggiu cussì lengu e fastitiusu) partìu lu canònecu Scarpazza, Vicario te la Cùria, e papa Caliazzu, arciprèite te Lucugnanu.

Quisti fena alla cità te Lecce sçera cu llu biròcciu; a Lecce poi pigghiàra la carrozza te la posta, a sei posti, ca dopu doi semane rriàa alla capetale Nàpuli, e dopu sei giurni ncora rriàa a Rroma, lu Statu te lu Puntèfice.

A Bari scìsera doi e nde salèra doi àutri, a Fòggia nde scìsera quattru cristiani e quattru àutri nde salèra; mmera Beneventu, lu paise te le striche, scise nnu nunnu e a postu sou salìu nna nunna, nna fìmmena te menza ità, tutta tinta a nfacce, cu tantu nnu cappellu a ncapu, nna tale ci putìa parìre o nna menza signura o una… de quiδδe δδai. Quista prestu ncignàu cu sse spastìtia e cu sse lamenta ca stìa stritta e scòmmuta, e custrinse l'àutri doi te lu setile cu sse rrùncianu a nnu cantune; se lliàa e se mentìa lu cappellu, se ausàa e se basciàa la veletta, se facìa ientu cu llu mantàgghiu, se llisciàa la esta te vicogna, pigghiàa lu specchiettu e nci se mmiràa. Poi, lisçiusa e cagnisçiusa comu nna 'nummetuccare', se mise a mpapucchiare ca era la prima fiata , e sarìa l'ùrtima, ci facìa nnu iàggiu cu nna carrozza prùbbeca, ca l'omu sou tenìa nna carrozza a doi cavalli, ma pròpriu ieri nnu caδδu s'ìa stuccata nn'anca; secutàu a dìcere tante àure cose, tutte papòcchie… Sempre a iδδa tuccàa… Li ttre giòeni ni tìanu retta e schersàanu e rretìanu; lu Vicariu e l'arciprèite, nvece, aìanu piertu lu libbru e leggìanu lu santu ffìziu.

Quasi pe despiettu δδa tale se mise a parlare te religgione, a motu sou, a descutìre te tuttrina cattòlica, cunfundendu la Bìbbia cu llu Vangelu, scangiandu Diu criatore cu Gesucristu retentore; nna stòria te lu Rre Salumone cuntàu ca ìa successa alli tiempi te Rre Erote, mmesçandu fatti te lu Ècchiu cu fatti te lu Neu Testamentu.

A ll'àuri passeggeri ste cose nu nni nde premìanu nnu pilu, a lli doi saggerdoti, nvece, ni facìanu nchiare le… pàute, ma stìanu citti e facìanu finta ca nu dìanu retta a δδa 'saputa'; e iδδa pe quistu se nnervusìa. Secutàu a parlare de meràculi veri e de fatti meraculusi, cuntàu puru ca lu Macu te Nàpuli, amicu sou, facìa cose ca mancu li Santi riuscìanu cu fàzzanu. E li doi prieti, citti: ognettantu zàanu l'ecchi a ncelu e secutàanu a lèggere lu ffìziu.

A nnu ccertu puntu la signura fàusa nu nde putìu cchiùi cu supporta la ndifferenza te li doi saggerdoti e, comu nna mùscia nchiata, scuppiàu:

- Reverendi Bonsignori, ci u sta' stati citti, vordìre ca siti d'accordu cu ccenca ièu sta' ddicu, no? e ca ièu àggiu raggione, nun ete cussì?

Veramente papa Caliazzu, ca aìa fattu finta ca legge lu ffìziu, aìa mia rìcchia, nvece, a δδe tràstule e pe tantu tiempu aìa trinchiatu e a biru biru n'ìanu nchiati… li pampasçiuni; a stu puntu nu sse trattinne cchiùi e respuse:

- Nui n'imu stati citti percé signurìa, cara signura, nde sai cchiùi de nui, nde sai quantu a nna papessa…; se ite ca à' letta tutta la Bìbbia, no?

- La Bìbbia? A, a! L'àggiu letta e la sàcciu a mente pàggina dopu pàggina - disse mpettuta e sdignusa.

- Brau, signura cara; allora canusci puru la stòria de Balaam, no?

Li ttre carusi mpezzàra rìcchia; la donna rrezzàu la frunte, strinse li musi e fengìu ca se cuncentràa:

- Be, sulamente sta stòria nu me la rrecordu bona; me pare ca… No, me sta' cunfundu… Me la cunti?

- Eccu - ncignàu papa Caliazzu - Balaam, nnu persunàggiu te la Bìbbia - nna èspera ntise parlare e parlare la ciùccia soa; nu sse nde fice nisciuna maraègghia e, comu ci nienti sta' succetìa, rrimase cu senta cce sta' sçìa decendu e smammandu δδa bèstia te ciùccia.

- E poi? - ddummandàu unu te li giòeni, ca nun aìa capitu lu sensu scusu te le palore te lu saggerdote.

- E poi basta - cuncruse papa caliazzu - Balaam stese ndifferente cu ssenta parlare la ciùccia. La stessa cosa à successa tra nnui!

A stu puntu li cumpagni te iàggiu scuppiàra a rrìtere e la signura, ci scema nun era, rrussìu e, scurnàndusene, basciàu la capu e fencattantu nu scise a Nàpuli nu brapìu cchiùi ucca.




Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 42 Racconto successivo:
La lana èrgine Te Lucugnanu a Rroma Papa Caliazzu e llu Papa te Roma