Home Page Inizio della pubblicazione
Suntu... fatti nesci
Capitolo precedente: Capitolo 6 Capitolo successivo:
Morte apparente Le sante vìsite L'AVVUCATU PIPPI DE RINALDIS

Le sante vìsite

Caδδinu, nnu paisottu a cquattru mìgghie te Lecce, sessanta-settanta anni rretu era abbetatu te gente bona e fatiante, carma e tranquilla, mmesurata e sparagnusa.

Li artieri, ncignandu te la martedìa, (la lunedìa none; la lunedìa puru cu llu mmaletiempu ìanu sçire a Lecce!), se chiutìanu intra a lla putèa e fatiàanu fenca a sira tardu percé lu sàbbatu ìanu ccunsegnare li llavori; li ellani zappàanu, rruncàanu, semmenàanu, metìanu fenca a misa te sule, tutti li giurni e a fiate puru la matina te festa.

Dopu scapulatu, tutti quanti mangiàanu, se facìanu nna bella fumata cu lla pippa e se sçìa' curcàanu cu sse ddefrìscanu l'osse ndulurate e ntussecate.

La tumìneca a bèspera, finarmente, se la pigghiàanu pe divertimientu: se cangiàanu, essìanu alla chiazza e se truàanu cu lli cumpagni.

E descurrìanu filu de ccenca ìanu fattu e de quantu ìanu patutu la semana prima, ma se cuntàanu ccenca n'ìa capetatu de nuvità e de bellu.

Lu Cìcciu Pàssaru cuntàa alli amici soi fidati, lu Michelinu e l'Ucciu Mùsciu, mèsciu Ntunùcciu Sèrgiu, lu Santu te le arate, ca nustiersu aìa sçiutu cu ssarda cu llu stagnu lu canale te la lòggia te mèsciu Ntunìnu Racusèu, ìa truata sula a ccasa fìgghiasa la Frangisca Pupìcchia e n'ìa llusciatu lu culissi e iδδa nci s'ìa stata.

E lu Pascalinu Chiuδδu cuntàa ca l'àutra èspera sta' scuncàa l'àrveri te ntra llu sçiardinu te la Cascettara; a nnu ccertu puntu se ccurgìu ca de coste ntra lle Ngalle la Tora Sçiù-sçiù, sula, tutta spracciata e spetturrata pe llu càutu, ccugghìa li ùnguli-fae. Lu Pascalinu, llora, rrapatu, zumpàu la finita, se cucchiàu alla Tora e ni disse… nna cosa ntra lla rìcchia; poi tutti doi sçèra cu sse rreggèttanu allu friscu te lu pagghiarieδδu.

Fradditantu alla chiazza s'ìanu truati amici cu amici; moi ogne cumbrìccula putìa ncignare «le vìsite alli sebburchi». E nui uagnuni pruticulu li tenementìamu e ni li cutìamu percé a fiate succetìanu scenette ngraziate comu sia a tiatru.

Pe prima, giacca stìa alla chiazza, na!, cùcchia a δδannanti, trasìanu alla putèa te la Cherubbina; se ssettàanu, facìanu li mègghiu e l'àutri quattru se mentìanu a sçiucare a scupa; alla fine tutti quanti se beìanu nnu quintu te mieru petunu, mmesçatu, tantu pe ccumenzare, cu lla cažžosa.

Dopu nna menžuretta, trasìanu a ddu la Beδδa, la mugghiere te mèsciu Erricu, teràanu a tueccu, facìanu lu patrunu e lu suttapatrunu e ssaggiàanu nn'àutru quintu de mieru de Carmianu (pacènzia ci percisà ognettantu quandu unu e quandu l'àutru rrumanìa all'urmu!).

Poi passàanu te ddu la Felicetta; a cquài se fermàanu nnu picca cchiùi a llengu: prima nna passata a premera, lenta lenta, percé li sçiocatori se la fessiàanu cu spezzùtanu le rìcchie alle carte; dopu, nna secunda passata; an fine nnu quintu (bu assecuru ca nisciunu beìa a bicchieri te quartu!), nnu quinticeδδu te δδu mieru buccatu e pastusu, finu, puru e schettu ci ìa statu ritiratu te Arnesanu.

Doppu nn'àutru picchi, li pieti de suli se mmuìanu te la chiazza a rretu a llu palazzu, e li amici, senza mancu cu nci mìntanu mente, se truàanu ntra lla putèa te la Stella Sciδδa; a cquài ssapuràanu nnu sapuritu pezzettu a pignatu, facìanu nnu passa passa te pressa a mpressa e se umetìanu li cannaliri cu nn'àutru quintu te marvasìa te Muntruni.

Intantu ca lu vinu facìa l'effettu sou, la quinta vìsita era o a ddu lu Pippi te la Giustina (ma però a δδai nci se nfacciàanu pe lla mesìa ci ìtenu mugghièresa la Ndata Scicchi, nna vera fimmenazza!); o a ddu lu Pippi Fari, su lla strata te Crapàreca, tirimpettu a llu Tumènicu Filottu; certu mèsciu Pippi nun era nnu veru putiaru percé alli amici lu mieru lu dìa a ngràtesi, e de amici ??u simpaticone nde tenìa pròpiu muti.

A stu puntu li sei sciampagnoni ncignàanu cu ffàcenu quarche bellu derruttu, parlandu ccrianza, e cu sse scàngianu quarche brìndisi de dispita.

Poi chianu chianu, già mbelluccati, rriàanu alla putèa de donna Nzina, mmera a San Cisàriu; puru a cquài nci se fermàanu nnu picca de cchiùi percé lu cumpare Giabbatta Pagghiara ni tenìa cumpagnìa, uffrìa do' nuci, fae e cìceri brustuluti, e cu lle essute soi curiose li facìa sburdellare te risi.

An fine, quandu li amici trasìanu a ddu lu Cesarinu Muntagnolu…, be!, tandu èranu tutti cuetti: sciarpisçiàanu, trabbalàanu, la capu ni giràa e l'ecchi ni facìanu cìculi cìculi.

Le sette sante vìsite l'ìanu spicciate, ìanu fattu lu càrrecu de mieru e lu tiempu già ìa scurutu.

«Sçiàtibunde!» - ni rrepetìa lu Cesarinu Muntagnolu, dopu però ca li pariani soi s'ìanu beutu lu sèttimu bicchieri te mieru latinu nìuru comu nchiostru - «Sçiàtibunde a ngràzie te Diu, moi!»

E li amici se nde turnàra te la strata te San Cisàriu. Lu Etuardu te mèsciu Coccu, nnu bell'omu àutu e rittu, cu mantegna lu quilibbru camenàa tuttu spaδδatu a rretu su doi anche ntustulate; e cu ttuttu quistu, rriatu nanti casa soa, nu mbose cu sse nde trasa e se ncapunìu cu ccumpagna a nforsa, suttarazzu fena a porta San Giorgiu, mèsciu Rafelùcciu ferraru, l'amicu sou te core, nn'omu cchiuttostu asciòttulu e cu tanta te trippa, ma simpàtecu, uecchirizzu, cu lla facce bella rrussecata e cu nna cera sempre felice e cuntente.

Lu Santu Cciticani, passandu te nanti alla cappella te San Luisçi, se ngenucchiàu, se fice la cruce e priàu lu Santu cu llu fazza stare a bona salute pe llu bene de li fili e de la Ntunietta soa. Passandu picca dopu te nanti a lla chiesiceδδa te la Nunziata, fànduse sta fiata la cruce alla mmersa, scuppiàu a cchiàngere comu nnu striu e, ssegnuttandu, raccumandàu alla Matonna lu tata Tore e lla mamma Peppa, li siri soi ca, pe lla precisione, aìanu muerti già te nna entina te anni prima.

Lu ziu Peppinu Pagghiara era nn'òmmene sàpiu e ngarbatu su tuttu, giustu, unestu e rispettosu te lu Signore, ma però… quandu sçia an sé; e paru paru δδa sira sçìa cu Santu Martinu. Appena trasìu a ccasa, la za ženàite se nde ccurgìu de lu camenatu trabballante, de le cìgghie rrezzate e de li musi strinti ca lu maritu s'ìa mbriacatu a stozze, e, canuscèndulu buenu, cercàu cu llu ccuntenta, cu llu supporta e cu llu carma.

Lu zu Peppinu, presçiatu ntra te iδδu, sçìu ppigghiàu nna sàula, la mbrigghiàu a ncueδδu a mugghièresa e la obbrecàu cu balla turnu turnu comu nn'ursu, e li fili aìanu bàttere le manu…; nna scena cunforma ìa istu fare nna fiata a nnu tumatore te circulequestre.

Lu Mimmi te la Purchera, poi, quandu turnàa a ccasa bellu lliecru e mugghièresa la Ndulurata lu retàa mmenezzàndulu cu llu lleanaru, iδδu se nde giuràa mpunendu ca nd'ìa ssaggiati sulamente doi quinticeδδi; e cu nni fazza addivedere ca nun era brillu, se mentìa a fare cunti: «cìnque pe cìnque = inticìnque, scriu inticìnque e riportu te cìnque»; e cuntinuàa: «cìnque pe sei = intisei; cìnque pe sette = intisette; cìnque pe ottu = intottu; e a sta manera la tabbellina la sippe e la disse fena a centu!

Lu Totu te la Crucefissa, nvece, ca mieru… te lu nasu nu nde beìa filu, nu spettàa la dumìneca cu sse cigna: puru ntra lla semana… ci capetàa.

Be, amici, appena mugghièresa la Pippi te la Caitana e li doi figghi, lu Ntunùcciu e la Filumena, sentìanu chiùtere lu purtuncinu te la curte te casa, mpezzàanu rìcchia: ci, percisà, sentìanu lu sire cantare la rumanza de l'Aida "Ratamesse, ritorna vincitor…", se mentìanu lu core a mpace e se presçiàanu ca lu tata sçìa an sé.

Se llarmàanu e mmarìanu cu nnu nnutu a ncanna, nvece, quandu già te ntra lla curte lu sentìanu ntunare: "Ave, Oronti…", l'innu te Santu Ronzu ca se cantàa alla seròtina; o puru lu "Tiesilla, tiesilla", lu sarmu cantatu nnanti allu catafarcu te li muerti.

La èspera te la tumìneca, poi, versu lu mbrunire, quandu li màsculi stìanu sparpagghiati ntra lle putèi, le fìmmene stìanu ntra lla chèsia alla seròtina, li strei stìanu a mienžu alla strata cu sçiòcanu, quiδδu era lu tiempu atattu e sicuru pe lli latruniggi; e allora, li quattru Gini pruticulu e sciampagnoni, lu Ginu te la Lisa, lu Ginu te mèsciu Fiuru Farcu, lu Ginu te mèsciu Pippi Malòrgiu e lu Ginu te donna Nzina (a fiate nci se unìa puru lu Pici Mùsciu, ma quistu era nnu striu cchiù' ngarbatu però), nde pprufittàanu cu nde ba' ccògghienu le ficalindie te ntra llu Fataru te lu Luigginu, cu nde ba' sprùanu le mbrunelle de l'ertu alla Pennardina te lu Làzzaru, o cu sse ba' bìnchenu le petturrate te percoche te ntra llu sçiardinu 'Serra' te la patruna Rosa te l'avvucatu.




Home Page Inizio della pubblicazione
Suntu... fatti nesci
Capitolo precedente: Capitolo 6 Capitolo successivo:
Morte apparente Le sante vìsite L'AVVUCATU PIPPI DE RINALDIS