Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 3 Capitolo successivo:
La berbantaturìa de San Pietru Nnu ciùcciu pròpriu ciùcciu Cussì sçìanu le cose, prima…


3 - Nnu ciùcciu pròpriu ciùcciu

Li pierni tuccati a San Pietru m'ànu fattu rrecurdare lu papiellu ci capetàu allu pôru ciùcciu quandu foi criatu.

Era lu perìutu de tiempu quandu lu Criatore se sentìa ddaveru picca buenu, stìa straccu e llicrisu e nnu nni cuδδàa cu ffazza pròpiu nienzi.

Nu dese mancu retta a llu ciucciarieδδu, quandu quistu sçìu cu sse lamenta ca la cuta soa, cussì spelazzata, nu nni piacìa e nu lla ulìa, ca nci se ncuδδàanu le ràppure e li rizzieδδi, ca nzomma nu nni servìa e nde putìa fare a mmenu - pròpriu cussine disse.

Lu Patreternu, ca già s'ìa spastitiatu sulu cu llu senta ragghiare a δδu motu tantu ntrèpetu e strammalatu, cu sse nde lu llea prestu de nanti, cussine ni respuse:

«Sia comu uèi tie, ciùcciu!, anzi doi fiate ciùcciu! Moi abbande e llàssame a mpace».

Tittu fattu. Lu sumarru senza cuta turnàu a campurande e, presçiatu, se mise a cùrrere e a zzumpare comu nnu crapettu a mmienžu alli nànuli e alli bampaculi. Quandu se fermàu cu mmòzzeca nna pala te ficalìndia, pìgghiàu e quattru musçuni se mpezzàra su lle nàteche, pìgghiàu e ttre api se nferràra sutta alla panza, pìgghiàu e doi nzìcchie se ttaccàra alle parti cchiù' ttiènnere de le cosse. La èstia se ncignàu a sciuδδecare e a sculazzare; poi, sentènduse pezzecare sempre cchiù' intra a ccarne ìa, sperràu càuci a rritta e a mmancina. Ma nienti; lu teretu sou ìa ddentatu la mira de le musçhe, de le apiceδδe e de li zenzali, ca ni nde sucàanu lu sangu.

Lu ciùcciu, perìcciu, currìu e se freculàu alla rapa raspusa te nna lizza; e nienti. Fuecu sou, te lu pigghiàu lu nervosu, ni ìnnera li ttacchi nervini, se mise a rragghiare cu lla ucca spalangata, se sçettàu a nterra e, spattendu l'anche panza all'ària, ncignàu cu sse ratta le spaδδe e cu sse frìcula lu curpune utulisçianduse subbra alle centunnùture. Ppena se ntesàu, ntorna tanti pungigghiuni se feccàra ntra lli carni te la pôra èstia. Poi nu nde putìu cchiùi, llungàu lu cueδδu, spalangàu la ucca e rragghiàu forte forte fena a ncelu: «Signore, dàmmela ntorna δδa cuta; pelusa o spelazzata, comu sia sia, nci me ole; me serve e me la tegnu pe ssempre».

Lu Signore nde ibbe tògghia e, misericurdiusu comu sempre, ni la ncuδδàu ntorna; e puru sta cosa turnàu comu era prima.




Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 3 Capitolo successivo:
La berbantaturìa de San Pietru Nnu ciùcciu pròpriu ciùcciu Cussì sçìanu le cose, prima…