Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 46 Capitolo successivo:
La cunfessione Nna brutta sorte Nnu spaccamuntagne


46 - Nna brutta sorte

Dopu la morte te lu maritu, la Ngicca Cutrubbiera s'aìa rendutta comu a nna strica, scangata, brutta te facce, trista te core. Cu campa, spicciàu alla lemòsena. Nnu giurnu, pìgghiàu e se cucchiàu a nna porta e tuzzàu:

«Ttu, ttu!».

«Ci ete?» - se ntise nna uce enire de intra.

«Famme la lemòsena; suntu nna pôra spenturata».

«Aggi pacènzia, soru mia, ca ièu suntu cchiù' spurtunata de tie. M'ànu rrimasti sti suli ttre cìceri: na, ci li uèi».

«Suffràggiu alli muerti toi! Statte bona!». La Ngicca se cucchiàu a nn'àutra casa e tuzzàu:

«Ttu, ttu!».

«Ci ete?».

«Famme nnu faòre: me tieni sti ttre cìceri fencattantu nu bau e tornu?».

«Mpòggiali tie stessa subbra a lla banca, ca ièu tegnu le mànure cumbre e occupate».

Fencattantu la patruna sçìu all'ertu cu ba' spanda le rrobbe, l'aδδina ulàu su lla banca e se pezzulisçiàu li cìceri. Picca dopu turnàu la Ngicca puereδδa e ddummandàu:

«A ddu stanu li cìceri mei?».

«Aggi pacènzia, se l'à mmangiati l'aδδina mia. A postu de li ttre cìceri toi, na, mienžu ròtulu te pesieδδi».

«None, no! O me dai li cìceri mei o me pìgghiu l'aδδina toa» - cussì decendu, nferràu l'animale pe pieti e, scarpugnandu, se nde sçìu ncora cchiùi δδa mmera.

«Ttu, ttu!» - tuzzàu cu nnu pete a nn'àutra porta.

«Ci sinti? Cce buèi?».

«Me faci nnu faòre?».

«Ci puèssere, sine...».

«Me tieni sta aδδina, ca moi au e tornu?».

«Mìntila all'urtale, cussìne nu spalìsçia».

L'aδδina se cucchiàu cu scalìsçia a nnanti alla pila te lu puercu, quistu la muzzecàu allu cueδδu e la ccetìu. Picca tiempu dopu turnàu la Ngicca lemosenante:

«Me dai l'aδδina mia?».

«O, cce mme despiàce, nunna; lu puercu miu te l'à ccisa. Ma però, a postu de l'aδδina, na, te dau sta iana».

«None, no! Nu mbògghiu la iana. O me dai l'aδδina mia o me pìgghiu stu puercu tou».

De motu e de fattu se nde purtàu lu puercu e rriàu fore paìse. Trasìu te nnu stratone e de lu largu retàu:

«Sçiardenera; ei sçiardenera! me tieni stu puercu fencattantu nu bau e tornu?».

«Sine, nunna, chiùtilu ntra lla staδδa; ma nu squariare mutu c'àggiu sçire subbra all'àiera, ca ièu suntu cattìa e tocca a mmie cu ba' ttungunìsçiu le peseδδare».

Nu ttardàu la lemosenante e dopu mancu nnu quartu d'ura se presentàu nnanti alla sçiardenera:

«Sta' tornu cu mme pìgghiu lu puercu miu».

«Sçiamu ca te ccumpagnu a lla staδδa».

Mpena stampagnàra lu purtuncinu, Gesummarìa!, ìddera lengu stisu sutta a lli pieti te lu mulu lu pôru puercu muertu ccisu.

«Cce ddescràzia, nunna mia! E moi, comu facìmu, comu se pote rremetiare?» - ddummandàu la sçiardenera.

«Doi suntu le cose: o me dai lu puercu miu o me pìgghiu lu mulu tou» - respuse decisa la furbazza de la Ngicca Cutrubbiera.

«Oimmèna, pôra a mmie! E poi senza sta èstia comu fazzu cu guërnu lu sçiardinu miu?».

«A mmie nu mme nde preme nienti; o me dai lu mulu tou o te strasçinu a tribbunale».

«E, Patreternu! Su' nnata pròpiu spurtunata! Ièu ncarcerata? Mègghiu ete ci te nde puerti lu mulu miu e ci sparisci te nanti all'ecchi mei, brutta strica fetente!».

Pe strata la èstia sçìu cu zzumpa nnu paritieδδu spurratu e se spezzàu nn'anca. La ecchiarda (ammenu ammenu s'aìa uta stuccare iδδa!) rriàu a nna casìpula ncannata e a nna mamma, ca tenìa l'ecchi russi de làcreme, disse:

«Pozzu lassare stu mulu stuccatu, fencattantu te pressa a mpressa nu bau cquannanti e tornu?».

«Sistèmalu a cquarretu, allu friscu».

Dopu mancu nnu quartu d'ura, inti menuti, rriàu lu tuttore, cu vvìsita la fìgghia te δδa pôra mamma.

«Sta piccinna stae cchiù' fiacca te nnustiersu; nu mme sta' piàce mutu, sai? nu ccrìsçiu ca po' ddurare fena a buscrài. La stria cu pozza sanare nci ulìa nnu meràculu... - pìgghiàu e giràu l'ècchiu a llu mulu - o lu fìcatu te st'animale cu ll'anca zoppa, ca, perìcciu, sta' soffre tantu».

«Ma nun ete miu» - disse la mamma scunsulata.

«Te ci ete, ete! Ni lu pachi, no? Quantu pote alìre sta pôra èstia, stuccata comu ete?».

«Ci ete pe cquistu!... Vabbene, ci nu mme bàstanu li sordi, me indu puru la chiesureδδa».

Lu miètecu cu lla lanzetta lliàu all'animale lu fìcatu e ncora càutu càutu lu tese a mangiare alla malateδδa, ci, ràzzia de lu Signore, prestu stese mègghiu.

A ffine marìsçiu turnàu la Ngicca Cutrubbiera, sutata e rrussecata. Quandu se ccurgìu ca n'ìanu scannatu lu mulu, se mise a rretare e a sçiutecare e a ffrustare.

«Citta, soru! Stu pôru animale era destenatu a mmorte secura a llu macellu; cu llu fìcatu sou fìgghiama s'à ssarvata, à sanata, e ièu te dau nnu giustu cumpensu».

«None, no! Nu mbògghiu nuδδu cumpensu. O me dai lu mulu stuccatu o me pìgghiu la fìgghia toa».

«Ma cce ài decendu, brutta quaremma! Ma cce ssinti pàccia e sta' spaeδδi? Te dau tutti li sordi ci tegnu, la chiesureδδa puru e, ci nu basta, nci sçiungu puru sta casiceδδa».

«None, no! Ci nu mme dai la fìgghia toa, ièu te mandu carcerata, ca tie te prupòsetu m'à' ccisu lu mulu» - mmenezzàu. Sta strica te ècchia, ci an vita soa ìa sprasematu pe nna fìgghia fìmmena e de lu Criatore nun ìa stata sautìta, sta fiata la ibbe inta. Feccàu la piccinneδδa intra a lle sazze, ttaccàu la ucca te la saccòccia cu lla curdeδδa e se nde scappàu, strasçenandu li pieti, parlandu ccrianza, ntru lla pùrvere.

Te spezzàa lu core cu biti sta mamma tantu desperata ca parìa la Matonna Ndulurata; chiangendu e rreputandu enchìa la campagna de lamienti.

Era già èspera tardu quandu la Ngicca maleccore rriàu a nna casina isulata tra ttanti àrveri te lizza seculari.

«Signura, ei signura!».

«Ci sta' chiama? Ieni cchiù' nnanti. Ci sinti?» - ddummandàu nna bella uce te màsculieδδu.

«Bona èspera a ssignurìa, signurinu! Pozzu mpuggiare ste sazze, fencattantu me ccògghiu nna menèscia de fògghie mmisçhe? Na, quantu au e tornu».

«Le sazze ncùmmile a stu cantune te lu sampuertu, ca stanu an sicuru, e fane cu ccòmutu».

Mentre la Ngicca se enchìa lu tamantile te cecore reste e zanguni, te paparine e lattalore, li patruni de casa ìddera culare de sutta a lle sazze comu nnu strìsçiu te pipì e de intra ntìsera essìre comu sia ncusçi e segnutti; aprèra le sazze e nci truàra la piccinneδδa rrunchiata e ncucciateδδa, tutta mpaurata e tremulante. Te botta capèra; decisi, te pressa nde lliàra la stria e nci mìsera intra nnu cane mastignu.

Quandu turnàu, la ècchia ngialenuta se carrecàu le sazze a ncueδδu e se nde sçìu, senza mancu dengraziare e salutare. Dopu nnu trattu de strata se cucchiàu a nnu puzzu cu bia nnu ccune de àcqua frisca, poi scusçetata ssurgìu la curdeδδa e spurdecàu le sazze cu ddesçia nn'ucchiata a lla ninna soa. Allora lu cane rraggiatu se menàu e cu lli tienti a serra ni strazzàu lu estire te subbra, poi cu nnu muersu ni staccàu nna minna alla ècchia nannorca e a calate ni muzzecàu panza, anche e razze.

«Mmara a mmie! Cce brutta sorte la mia! - retàu comu nna spirdata - Nu mbògghiu cchiùi cu ccampu! Signore, famme gnùttere de la terra!» - chiangìa la Ngicca e se menàa subbra francate de terra, cercandu cu ffazza stagnare lu sangu te le ferite. Ma ncora nun era né spramentata né pentita, ci poi se giràu a llu cane rraggiatu cu nni dica:

«Ci me dai… la ninnella mia, ièu te dau…».

La Ngicca nu ccapìu lu lenguàggiu te l'annimale, ca, baiandu, ni truncàu la palora de ucca; ma idde lu cane mastignu ca zzeccàu cu lla ucca pe esta la picciccheδδa e lèggia lèggia nde la purtàu a δδa lla mamma soa.

La ècchia strica, istu ca la terra nu sse la gnuttìa, se rrampecàu susu allu ccale te lu puzzu, uardàu l'àcqua funda, idde puru quarchetunu, percé se ntise retare: "Èccume, sta' begnu"; poi, dandu nnu sçhiδδu spamentusu, la pôra Ngicca Cutrubbiera cu nnu zumpu se menàu a precepìziu intra a llu puzzu, e morse senza mancu sse fazza lu same te cuscènzia, cu ssàccia ca an vita soa ìa fattu cchiù' male cca bene.

«Bencistà!» - ni scappàu dittu a llu cussuprinu miu, ca ìa rrimastu ddaveru mpressiunatu te lu fattu.

«Gnernò, sçiuscettu, gnernò; nnu veru cristianu à' dire: "Pace all'ànima soa!"».




Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 46 Capitolo successivo:
La cunfessione Nna brutta sorte Nnu spaccamuntagne