Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 7 Racconto successivo:
Troppa cràzia Mariti, nu mmangiati pasuli La cucuzza

Mariti, nu mmangiati pasuli

Nc'era nna fiata nna mugghiere ci era giòane e beδδa et era mmaretata cu nnu mienzu razzale, nnu ccertu Roccu te nume, nnu veru scarufaterra. Ogne merculetìa a prima arba, ppena lu maritu partìa cu bàsçia fore, pronta la giòane, ca se chiamàa Cunsulata de nume e de fattu, rrecevìa la ìseta te lu nnamuratu.

Aìa parècchie semane ci le cose sçìanu lisce pe llu mègghiu, fencattantu lu malignu nu mbose cu nci minta la cuta mbelenata.

Nna matina lu maritu, sçendu fore, dopu ca alla mpete ìa fatta metà strata, se sçiu ccorse ca s'ìa scerratu lu rastieδδu e turnàu a ccasa propu quandu li doi amanti scusçetati facìanu cuturùzzule susu a llu liettu.

Sentendu tuttu te paru mmòere lu menaturu te la porta e nu facendu a tiempu cu sse nde zzùmpanu te su llu liettu e ccu mmìntanu rremètiu allu fattu, alli doi nnamurati nu rrimase àutru cca ccu sse scùndanu sutta a lla cutre: se mbrazzàra stritti stritti, se ncucciàra soti soti e rrumàsera fermi fermi senza mancu cu rrefiàtanu.

Lu Roccu pigghiàu lu rastieδδu cittu cittu cu nnu ssia dìsceta la Cunsulata soa, sulliàu chianu chianu l'àngulu te lu chiesçiune cu dèsçia nn'àutra ucchiata mpassiunata alla beδδa soa, mmasàu la porta e bessìu cu ttorna fore. A nnu ccertu puntu, però, intra a δδu cervieδδu te stuppa ni scuppiàu comu nnu malampu: "ma susu a llu cuscinu… mpuggiate nc'èranu doi càpure!" - e se fermàu comu nnu sumaru ci se ppuntiδδa - "Ma no, comu doi…; mugghièrema do' càpure porta?" - se fice nna menza risata lu Roccu, se tese cu lla manu nna botta susu alla frunte e, parlandu cu iδδu stessu, disse:

- Cce ccapu te trozza tegnu! - e žau lu passu, ca s'ia fattu tardu. Ma dopu nna entina de passi lu penzieri ni turnàu a ssu llu capetale te lu liettu:

- Eppuru me ene cu scummettu ca le capu su llu cuscinu èranu doi… - ma prestu nde scacciàu sta brutta mmàggine.

- Cittu, mìnchia ci nu ssuntu àutru; la Cunsulata mia… cu do' càpure! Ete pussìbbile? - se ddummandàu lu Roccu intra de iδδu.

- Allora l'ecchi m'ànu fattu cìculi cìculi…

Rriàu fore, se ttaccàu all'anche li spatursi, nferràu la zappa e se mise a dare cuerpi a buècchiu, comu sçìa e comu enìa, percé n'ia trasutu lu tiàulu a ncuerpu e la ràggia ntra llu core.

Moi lassamu fore lu maritu, cu δδa canneδδa ca ni sçìa rusecandu le metuδδe, e sçia' truamu mugghièresa.

Fradditantu puru la Cunsulata, sta bona cristiana, suspettandu ca marìtusa s'ìa pututu ccòrgere de quarchetunu e de quarcheccosa, stia preoccupata e pensàa: "Lu Roccu pròpiu spiertu te mente nun ete, d'accordu, ma lu chesçiune lu sulliàu; e ci nutàu puru…, e moi lu cervieδδu ni sta' pùfeca e lu fìcatu ni sta' bùnchia? Quiδδu pe llu bene ci me ole ete capace cu mme ccia…! Be, sai cce nc'ete te neu? - pensàu buenu la Cunsulata - moi au cu cercu cusìgliu allu patre cunfessore.

La mmane stessa la Cunsulata sçiu a δδa ddu papa Caliazzu, ni cuntàu lu fattu, se tisse pentita, ni parlàu te lu suspettu sou e an fine lu priàu:

- Acciprete miu, tocca cu mme iuti; signurìa sinti saggerdote e nu lla pueti dare inta allu tiàulu tentatore ca nci à mmisa la cuta tra de nui e - mai sia - pote mpezzecare lu fuecu a ccasa mia!

- Dimme nn'ùrtima cosa, benetitta carusa: ierissira cce nni diesti a mmangiare a mmarìtuta lu Roccu?

- Pasuli cu lli cìciuli. Ete mpurtante?

- Pròpiu li pasuli nu suntu mpurtanti; aìanu pututi èssere puru cìceri e trie o rapacàule suffritte cu llu tiaulìcchiu…; me ntaressa cu ssàcciu marìtuta cce mmangiàu ierissira.

- Ripetu: se buffàu te pasuli cu lli cìciuli te puercu e cu mmutu pipe, ca nci zzeccàa buenu lu mieru.

- Vabbene. Sti giurni lu Roccu a ddu sta' fatìa?

- Ntra lla chesura Maratunde, su lla strata te Muntasardu, nnanti a llu parmientu te li mòneci.

- Àggiu capitu; lassa fare a mmie. Poi… nna matina te quiste egnu cu te trou a ccasa toa… e te cuntu lu bellu.

Tandu stessu l'acciprete te Lucugnanu, cu sarva nna famìglia te pecureδδe soi de le ranfe te lu malignu, žandu lu passu, sçiu mmera allu parmientu te li mòneci; rriatu alle Maratunde, fice finta ca ìa capetatu a δδai pe scasulità, se cucchiàu a llu parite spurratu, llungàu lu queδδu e salutàu:

- Cari carusi, bona sçiurnata a bui!

Lu Roccu ntesàu le spaδδe, se sternicchiàu, utàu la capu a rritta e a mmancina e nnu bidde àura gente cùcchia.

- Cari beδδi carusi, àggiu dittu - rrepetìu l'acciprete salutandu cu lla manu.

"Na,… Papa Caliazzu a ci cazzu sta' saluta?" - e lu Roccu se uardàu ntorna a nturnu.

L'acciprete a stu puntu passàu lu atu e trasìu ntra lla chesura, se cucchiàu allu zappatore e ntorna disse:

- Cari beδδi giòeni, nu defrescati nnu picca? Facìtiu nna famata ognettantu.

Lu Roccu sta fiata nu sse spagliàu: papa Caliazzu sta' uardàa pròpiu mmera a iδδu: "E nu sta' bite ca stau sulu? Percéne rrepete "cari carusi, cari giòeni?"; Santa Lucìa mia, nu bite ca stau sulu, ca nci suntu sulu ièu?"

- Ci te ui tene cu mme dèsçia nna pezzecata te tabbaccu?

- Ma, acciprete, te prima matina t'à' cignatu?

- Cignatu ièu? Caru Roccu, crìtime: àggiu ssaggiatu a missa sulamente δδe ttre stizze te vinu te la carrafina.

- Allora la carrafina toa te missa à bèssere rande quantu a nnu mbile! - e llu Roccu scuppiàu a rrìtere.

- Ma, amici, percéne ste nfurmazioni? - e fice ca ddummanda spiecazione.

- Papa Caliazzu, nu biti ca ièu stau sulu? Percéne nsisti "carusi…, cari giòeni…" ci te nanti all'ecchi te signurìa nci suntu ièu sulu?

- Comu sulu? Llora sta' bìsçiu dùppiu: cquài doi zappe, δδai doi rastieδδi, δδai doi tuδδi…

- E de la mia persona puru doi nde sta' biti? Cce pe casu su' ddentatu dùbbulu?

- Cce cosa curiosa… - spiecàu l'acciprete facendu lu gnorri - ; stai sulu, sicuru; certu, sinti sulu, d'accordu; ma cu doi càpure…

Lu Roccu se tuccàu la capu e spurràu a rrìtere: "Ièu cu do' càpure…?"

- Li pasuli cu lli cìciuli! - scuppiàu a dire papa Caliazzu - Eccu lu mutivu… Li pasuli cu lli cìciuli e cu tantu pipe te subbracchiùi fàcenu te sti schersi. Eccu la raggione… Ognettantu ci màngiu pasuli cu lli cìciuli, ìsçiu dùbbulu!

- Addaveru, acciprete! Sta' dici a biru! Puru a mmie à capetata listessa cosa: ierissira puru ièu me nquazzài te pasuli cu lli cìciuli, ca èranu pròpiu sapuriti, e stamatina, nna uretta dopu žatu, au cu spiu mugghièrema ncora curcata, e cce bìsçiu? Susu a llu capetale ìsçiu doi càpure…; ddaveru, la Cunsulata mia cu do' capu! - e sse fice nna risata.

- Li pasuli! Roccu, statte securu e tranquillu: effettu te li pasuli cu lli cìciuli! - cunfermàu l'acciprete, puru iδδu retendu te gustu.

La matina stessa, su llu tardu, puru a ccasa alla Cunsulata scuppiàra doi àutre belle risate.




Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 7 Racconto successivo:
Troppa cràzia Mariti, nu mmangiati pasuli La cucuzza