Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 40 Racconto successivo:
Nna malùmbria La Matalena La lana èrgine

La Matalena

Cu fazza ntorna nn'àuru iàggiu fena a Lecce, dopu nna quindicina de giurni, a papa Caliazzu ni sta' pròpriu ncrescìa; ci era pe iδδu, putìa rimandare la sçiuta a llu mese ci enìa, ma lu fattu era ca, sapùtase la cosa, lu barone n'ìa cummissiunatu nna busta te zenzìgghiu; la barunessa n'ìa dittu cu nni ccatta nnu quatru cu lla mmàggine te la Matalena; lu secretàriu te la cumune s'ìa raccumandatu ci ni ccattàa nna bella mmàggine rande rande de nna bella fìmmena nuta.

Pe cquistu e pe àutru, siccomu aìa data palora alli amici, la sçiuetìa te δδa stessa semana partìu pe lla cità te matina prestu e, benumale, spricati li affari, turnàu a ngràzie te Diu a Lucugnanu prima cu scurisca.

Pe prima se fermàu a llu palazzu: truàu su llu scalone stessu lu barone e ni tese lu sacchettinu te lu tabbaccu te nasu; salìu fena a llu salottu te la barunessa e ni cunsegnàu la tela ncora rrutulata e ncartata te lu dipintu te la Matalena.

Tutta presçiata la barunessa se mpuggiàu susu a llu taulinu, scartàu e sprigghiàu lu ròtulu e… aprìu tanti doi uecchi e rrumase scurnusa e quasi mpetrata; poi despiaciuta cutulàu la capu e nu sse trattinne cu dica:

- Arciprèite, sempre làžžaru fuesti e sempre làzzaru e puercu rrimani… Ma inzomma cce mm'à' purtatu…?

Papa Caliazzu, ca nu sse la sta' pròpiu spettàa nna simile cazziata, maraegghiatu se cucchiàu, tese nn'ucchiata te squìnciu allu quatru e se sçìu ccorse ca, nvece te la Matalena, ìa purtata alla signura barunessa la fecura te la donna culinuta ci aìa utu dare all'amicu secretàriu.

Ma tuttu lu paise sapìa ca lu secretàriu cumunale era nn'omu de chèsia, tantu buenu, scurnusu cu lle fìmmene, tantu stimatu… Putìa papa Caliazzu dire ca stu quatru era testinatu allu secretàriu e fare sapìre ca δδu brau giòene se stuzzecàa uardandu le ficure culinute? Papa Caliazzu putìa sprubbecare ca all'amicu ni piacìa cu llùscia e cu asa nu lle fìmmene a ncarne e osse ma le donne rrepinte?

L'arciprèite, ci mai se cunfundìa e mai rrimanìa comu nnu maccabbèu, nu sse perse te curàggiu, nu pperse la tramuntana mancu sta fiata, e prontu disse:

- E mbe, signura barunessa, nu me cummissiunasti signurìa la Matalena? E ièu la Matalena te àggiu ccattata.

- E sta bona cristiana ca se face ìtere tutta nuta, la Matalena ete? la amica te lu Nazarenu nostru Signore ete?

- A, barunessa mia, cquài llora nc'ete nnu quìucu; allora signurìa - aggi pacènzia - nu te spiecasti bona; nu me decisti: "ccàttame la Matalena pentita", e a mie, senza cu nci batu e senza curpa mia, m'à ccappatu lu quatru te la Matalena te prima cu sse cunverta, quandu ncora nu ss'ìa pentita, quandu era ncora peccatrice.

Alla fine la barunessa se cunvencìu e fice ppèndere a bella ituta lu quatru te la Matalena culinuta a centru te lu parite te lu salottu.




Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 40 Racconto successivo:
Nna malùmbria La Matalena La lana èrgine