Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 18 Capitolo successivo:
Li sette d'aùstu Lu Pirindiδδu Bruttu zìngaru!


18 - Lu Pirindiδδu

Era te tumìneca a mmatina quandu lu Tore Babbu, tuttu cangiatu e bestutu a nnìuru, alla càmmera te nanti spettàa la Ngicca cu bessa pronta, ca la missa ìa sunata già nna secunda fiata. A lli nvitati, cangiati e mpusumati, ni ncignàanu a ddulire li pieti, parlandu ccrianza, stritti ntra lle scarpe noe. Le ecine te casa ìanu fatta nna felera sutta all'arcu te la curte e tenìanu a mmanu lu nastru, pronte cu ffàzzanu alla zita lu steccatu, comu era l'usanza.

Però la zita nu sse facìa bìtere; stìa già parata e pronta, ma rrumanìa chiusa ntra lla càmmera te liettu te unita a lle do' àure soru, e tutte ttrete sta' cchiangìanu a llàcreme mare. La Lena, la soru menžana, giustànduni lu velu te sposa a ncapu, ìa tittu:

«Ngicca, soru mia, mo' te sta' mmariti; tra noe misi ccatti nnu beδδu piccinnu e lu chiamamu Pirindiδδu. Poi se face randiceδδu e tie, scusçetata, lu mandi all'uertu cu tte ba' ccògghie nna francata te petrusinu; lu striu, core te le zei soi, se cùcchia a llu ccale te la cisterna, nci se nfàccia, bucca, cate, se nfoca e more».

E tutte ttrete le soru scuppiàra a cchiàngere:

«Pirindiδδu te la mamma soa, cce brutta sorte ài, pôru Pirindiδδu, pôru fìgghiu spenturatu!».

L'arciprèite fice sunare li quattru cuerpi comu sengale alli ziti cu sse mmanìsçianu, e lu Tore ncignàu cu sse nnervusisca, cu sse sciùδδeca e cu sse spacènzia. Quandu picca dopu ntise ca le campane sta' mpeδδàanu, ncazzatu stampagnàu la porta e trasìu, mmara a lla zita! (porta spurtuna lu zitu ci ite la zita ca se sta' ppara); trasìu lu Tore intra alla càmmera de la Ngicca, retandu stizzatu comu nnu tùrchiu:

«Mmanìsçiate, Ngicca, ca mo' lu prete sale l'artare e nui stamu ncora a cquài. Percéne tieni l'ecchi te làcreme; percéne tutte ttrete ui sta' chiangiti?».

«Ca sorma la menžana m'à dittu ca tra noe misi ìmu nnu beδδu piccinnu e lu chiamamu Pirindiδδu. Quandu se face mpezzatieδδu, ièu lu mandu cu mme ba' pìgghia lu petrusinu; iδδu se cùcchia alla cisterna, nci se nfàccia, bucca, cate e se nfoca».

E ntorna tutte ttrete le soru se mbrazzàra e spurràra a cchiàngere e a sçhiδδare:

«Pôru Pirindiδδu! Pirindiδδu spurtunatu, core te la mamma soa, arma te le zei soi!».

«Fuecu miu, a ddu àggiu capetatu! - pensàu lu Tore Babbu, preoccupatu e quasi mpauratu - Quiste su' sceme te cervieδδu! Fuecu miu, cu cci me sta' mbrìgghiu?... Benumale ci fazzu a ttiempu cu mme sarvu...».

Eccu percéne lu Tore, ca già te prima tenìa nnu quarche suspettu ca la Ngicca l'ìanu nfessaluta le soru cchiùi de quantu mìnchia era, aùtane moi la proa lampante, sapiti cce ffice? Se fice currìu e la lassàu a nquartu e la Ngicca rrumase parata e scurnata.

Cce fficura annanti a ttanta gente de nvitati e de curiusetusi! Te stu fattu se nde parlàu pe nna semana e cchiùi.

Prima cu scàdanu li giurni de la prumessa, lu Tore Babbu, ccumpagnatu te lu mmassaru Iacu, se presentàu δδa ddu la Ngicca, cu ffàcenu pace; ma la Ràzzia, la soru rande ci facìa puru te mamma, nu llu ose cchiùi a ccasa.

Nisciunu sippe la raggione vera te lu rrefiutu. Le ecine, ccerte sincere e ccerte malezziuse, tìssera puru:

«E mo', la caruseδδa rimane pe tenìre?» -

Li pettièculi (sì, li màsculi, quandu se mìntenu, suntu cchiù' linguilenghi te le fìmmene!) e le nzummeδδuse ìbbera cose tuci pe lle ucche loru de furnu e ncignàra a mmalangare e a mmalignare - «Daveru? E percéne?... Lu Tore nu ffisça?… E de δδa caruseδδa cumprumessa cce sse nde fàcenu?... La Ràzzia, moi ci se mmarita, la ole alla mmassarìa, pe serva...».




Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 18 Capitolo successivo:
Li sette d'aùstu Lu Pirindiδδu Bruttu zìngaru!