Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 28 Capitolo successivo:
Le sagne Lu Rasi pecurarieδδu La suppiera


28 - Lu Rasi pecurarieδδu

Sputa ca ncoδδa, alli noe misi sunati la Ngicca Cutrubbiera ccattàu nnu beδδu piccinnu (tutti beδδi suntu li piccinni, puru li figghi de la cuccuàsçia!), nnu striu ressu e tarchiatu, cu lle facce ci parìanu do' purecasci, benetica!

Nu llu chiamàra Pirindiδδu, comu aìanu ulutu le zei, ma, dopu tantu cercare e descutìre, ca lu Tore ulìa llu chiama Pangràžiu comu a sirsa, la Ngicca ulìa llu chiama Pantalèu comu a llu sire sou, ni mìsera lu nume te Erasmu…, Aràsemu…, Ràsimu…, nzomma, cu nnu sse mpappìnanu, ncignàra e poi secutàra cu llu chiàmanu Rasi, nnu nume curtu curtu e spricativu.

Alli sette anni, nvece cu bàsçia a lla scola, lu Aràsemu sçìu pe pecuraru a lla mmassarìa de zìusa lu Iacu e de zìasa la Ràzzia; ma nci restàu picca tiempu, menu de nn'annu. Lu mmassaru ìa enutu a ssapìre ca lu Rasi ogne giurnu mungìa intru a nnu sosarieδδu de buatta nnu picca te latte de ogne pècura, poi a nnu àsçiu a llu mantagnu ddumàa lu fuecu cu lle pagghiarazze, mentìa ntra llu latte nna quattrina de stizze te tutumàgghiu lattumusu e se preparàa nna bella pursione de recotta tènnera tènnera.

«E sia! - decìa zìasa la Ràzzia all'omu sou - Lu Rasi sta' face la crìsceta, nun iti comu sta' spiluppa?; forsi tene mutu appetitu. Pacènzia, maritu miu! Poi ni passa...».

E lu Iacu, fazza Diu!, suppurtàa, percé ni era nepute.

Ma quandu lu mmassaru se sçìu ccorse ca lu Aràsemu sçìa, sì, te retu a lla murra te le pècure, però nu alla mpete, ma sçìa chiantatu a ncaδδu a llu manzaru, capìu ca lu uagnone nu ffacìa pe iδδu, nu tenìa sani li sensi, ni tese la mesata e lu llecenziàu pe tandu e pe sempre.

E lu Rasi te la Ngicca Cutrubbiera passàa le sçiurnate a mmienžu alla strata, te unita all'àutri strei spacendati e acabbondi cchiùi de iδδu. Li marisçi la curte de le Maràngie era china te cagnulastri: li cchiù' piccinni se devertìanu cu sçiòcanu a campana e zumpàanu su nnu pete comu tanti cardilli cu spìngenu nnanti nna stacciceδδa; li menžani sçiucàanu a ccaδδupetone, sartandu e rretandu 'mantanefi'; puru le streiceδδe, quate a nn'àngulu, sçiucàanu a cuntrici a inta dùbbula; li cchiù' rrandi (cinca tenìa lu curru) facìanu nna partita dopu l'àutra a cìcura. A stu sçecu lu cchiù' brau era lu Rasi te la Ngicca: comu nna machinetta mbrigghiàa lu lazzu allu curru cu lla caffetta, pigghiàa la mira, cussìne, a mmuzzu, senza mai cu scurrìccia teràa lu curru subbramanu et era capace cu tte pìgghia a ncapu nna dosordi mpuggiata a centru te lu cèrchiu; quandu la partita spicciàa, lu curru te lu vversàriu tenìa subbra certamente nn'àuru cusu, cce bergogna!

Alli sçechi cu lli sordi, a spaccachianche, allu tàgghiu, alla tizza, a staccia, lu Rasi encìa sempre iδδu; quasi sempre pe braùra, quarche ffiata pe furtuna, quarche àutra fiata cu lle mbrògghie o de preputènzia. A mmazzate, poi, nu ttemìa nisciunu, mastignu comu era e spiertu de saietta!




Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 28 Capitolo successivo:
Le sagne Lu Rasi pecurarieδδu La suppiera