Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 3 Racconto successivo:
Sub Pontio Pilato Papa Caliazzu pàricu Santa Lebberata

Papa Caliazzu pàricu

Lu vescu te Lessanu, nu tenendu tra lle manu àuri saggerdoti dispunìbbili, dopu mutu penza e ripenza, numenàu papa Caliazzu Tumènicu pàricu e arciprèite te Lucugnanu, nnu paisieδδu de ntra llu Capu.

Papa Caliazzu lucugnanese già de ttre anni aìa pigghiatu te missa e fena a tandu nun aìa utu mai nnu ncàrecu mpurtante; pe mancu nnu mese aìa statu sulamente cappellanu te la chesiceδδa de lu Crucefissu te lu Fièu.

Nna missa lu giurnu nu nni mancàa - ntendiàmuni - lu chiamàanu puru a Spècchie, Misçianu, Trecase, quarche fiata fena a llu casale te Dupressa, quandu nc'era te tìcere missa a ttre prieti; ma cussine ni parìa ca era nnu zìngaru, nnu sçiurnatieri te le chèsie…; e poi, cu ttre carrini lu giurnu putìa mantenìre a stienti iδδu stessu, la soru, lu sumarru e la casa. Pe stu mutivu la nòmina a pàricu (te lu paise sou, poi!) capetàu comu la recotta sçante su lli maccarruni e papa Caliazzu se nde presçiàu mutu mutu cu tuttu lu core: s'ìa sistematu pe tutta la vita, 'e ci nu mbole cu crepa!'

Allora - turnandu allu descorsu - papa Caliazzu te lu vèscuvu te Lessanu, pe mancanza de àutri, fose numenatu acciprete te la paròcchia te Lucugnanu, ca cutìa te le rèndite de nnu sçiardinu, de doi casìpule date a nfittu e de nnu fondu tenutu pe mmiatà a ulìe e miatà a mmasçisi.

Era pròpriu lu giurnu te Pasca rande quandu Papa Caliazzu se presentàu cu pìgghia pussessu te la paròcchia. La folla te li paisani lu stàa spettàa nnanti alla chèsia rande e, quandu scise te la carrozza, tutti se mìsera a rretare: «Evviva Papa Caliazzu!», «Viva lu Pàricu de Lucugnanu!», «Evviva lu Pecuraru nèsciu!». Lu arciprèite nuèu ntruppàu nnu àttemu, ma poi te pressa capìu ca cu lla palora 'Pecuraru' li paisani soi ulìanu cu ddìcanu 'pastore te ànime' e nu 'uardianu te pècure'.

Poi, mentre tante piccinne ergineδδe e tanti piccinni luiggini ni menàanu fiuri spugghiazzati de rose e de carròfali, salìu li scaluni te l'artare maggiore e ncignàu cu ddica missa; dopu lu Angèliu fice la spieca, nna bella prèteca, curta curta, comu piacìa alli Lucugnanesi; dopu la cunsacrazione te l'Ostia rriàu lu mumentu ca nvitàu li presienti cu sse scàngianu lu asu te la pace.

Moi aìu buti bìtere li carusi comu pprufittàra cu sse mbràzzanu forte forte le caruseδδe e cu lle àsanu a nfacce su lli mili e cquarchetunu… puru all'àngulu te li musi; li ecchi asàra le ecchiareδδe a frunte e li strei se tèsera asi a pizzichiδδi.

La barunessa Capece de Lucugnanu - tandu era ncora te menza ità - stìa ssettata ppartata intra a llu cappellone privatu e nde rimase fiacca percé nisciunu ibbe lu curàggiu cu bàsçia, cu sse cùcchia e cu nni dèsçia lu asu te la pace; comu sia ci era nna furestera!

Papa Caliazzu, ca pe lla erdate tandu parìa nnu bellu giòene cu llu risu sempre a mmucca, rremetiàu a tuttu: nu pputìa pròpiu δδu giurnu de priesçi lassare coremmaruta la Signura Barunessa; pigghiàu e scise te l'artare; cu llu passu spiertu e cu lla cappa magna ca ni entulisçiàa, se cucchiàu alla barunessa e ni fice nnu bellu nchinu; la signura ni llungàu lu razzu e ni presentàu la manu ritta ianca e ndilicata, ma lu giòene saggerdote prima ni asàu la manu e poi se menàu, la mbrazzàu e ni dese lu asu te la pace, nnu asu de quiδδi ci te llèanu lu respiru e te làssanu senza fiatu.

Pe stu attu de crianza e de curtesìa, pe ste manere riquarduse e ngarbate lu pàricu neu se ibbe lu 'benvenutu' puru te la mègghiu signura de Lucugnanu.




Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 3 Racconto successivo:
Sub Pontio Pilato Papa Caliazzu pàricu Santa Lebberata