Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 71 Racconto successivo:
Nuè e lli 'affarini' Lu fisçhettu nculu Lu testamentu te Papa Caliazzu

Lu fisçhettu nculu

La tamicella te cumpagnìa la disse a nsecretu motu alla cammeriera, la cammeriera se cunfitàu cu nna serva ("però, te raccumandu: nu lla dire a nisciunu"), la serva la disse allu zitu ("giura ca nu lla tici a ceδδi!"), nzomma te ucca a rìcchia chianu chianu se sçiu sparse la noa ca la Signura Barunessa suffrìa de fantasèi.

A sta malatìa tandu nu nc'èranu metecine, nu nc'era remètiu, anzi cu llu tiempu nvece cu ssana se ggravàa. E cussine la pora Barunessa, puru quandu stìa a ccumpagnìa, macari ca trinchiàa, macari ca strengìa, ognettantu se lassàa scappare quarche fantasìa: la prima… nnu filettu civile civile; dopu nnu picca nde facìa nn'àutra… a trumbetta, dopu ncora nde llentàa nna tersa sunora a tromba; lu stìmulu era tantu forte ca nu sse fetàa cu sse ntartene e nci rrussìa e nci chiangìa pe llu scuernu.

Lu barone la purtàu puru a Lecce cu lla fazza isitare te li mègghiu mièteci, ma nu nci fose nienti te fare.

E, standu la Signura a ste condizioni, li Baroni putìanu ccettare li nviti te li amici signuri? putìanu iδδi stessi dare ricevimenti a llu palazzu loru? Lu murtòriu s'ìa spasu pe tuttu lu fièu: nu sse facìanu cchiùi ìtere né marchesi e duchi, e tantu menu conti e prìncipi.

Le Lucugnanesi facìanu finta ca ni despiacìa, ma ntra de iδδe, δδe tafaneδδare, se la retìanu e nci schersàanu subbra (à' ntisu, Gina? la barunessa… pprrr, ppr!'); li Lucugnanesi, te parte loru, quandu se truàanu ntra lla putèa te mieru facìanu finta ca puru iδδi s'ìanu mmalazzati te fantasèi (iti capitu, no?, ca le fantasèi te li signuri currispundìanu alle pìtete te li ellani, no?) e ogne fiata ci mentìanu scupa a carte, ogne fiata ci facìanu frùsciu, ogne fiata ci chiutìanu a stuppa nde sçattarisçiàanu una sunora comu nnu trumbone alla salute te la Signura Barunessa.

Be, sçiamu nnanti e nu schersamu cu sta malatìa ci po' benìre a ognetunu puru de nui.

Quiδδu ci se despiacìa mutu mutu era l'arciprèite te Lucugnanu, ca te quandu la Barunessa s'ìa mmalazzata te sta curiosa malatìa, aìa spicciatu cu sale a llu palazzu barunale cu a' mmàngia a sgràsciu ammenu nnu giurnu la semana.

Anzi li Baroni - uliti ssapiti la erdate? - nci l'ìanu cu llu Patreternu, ci n'ìa mandatu stu sorte te malannu, e cu papa Caliazzu, ci cu lle prechere soi e cu lle misse soi nu ss'ìa fetatu cu uttiene lu meràculu te la cuariggione; nvece, tutti se rrecurdàanu ca l'acciprete, cu nna prechera speciale, alla marchesa de Lessanu n'ìa fattu ccattare lu piccinnu tra lle risate e a Misçianu aìa fattu puru chiòere!

«E no, quistu ete troppu - se rraggiàa l'acciprete - e lu troppu stròppia! Cce ppretèndenu sti Nòbbili te lu cazzu ca lu Patreternu, la Matonna e li Santi s'ìanu ntaressare puru te le fantasèi te le Barunesse?» - e sta fiata lu canònecu Caliazzu ìa raggione e nisciunu ni putìa dare tuertu.

Ma lu Barone nu sse tese pe bintu e ccumpagnàu la Barunessa fena a Nàpuli cu ccunsùrtanu lu cchiù' mmègghiu specialista te ste cose, nnu prufessore canusciutu a tuttu lu mundu.

E cci li llumenàu? La spesa nde alìu la mpresa; e la Barunessa turnàu a Lucugnanu: nienti cchiùi fantasèi a mprùbbecu, nienti cchiùi sueni te trumbetta.

E subbra a llu palazzu turnàu lu prièsçiu e l'allecrìa, ncignàra ntorna le llecrecere, li banchetti, li festini e li balli, cchiùi te prima, cchiù' mmègghiu te prima.

Papa Caliazzu, però, nu foi mai nvitatu, comu sia ci nun era lu pàricu te tuttu lu fièu te Lucugnanu, comu sia ci nun aìa statu lu patre spirituale te li Baroni, comu sia ci nun ìa statu numenatu Canònecu mitratu te Santu Trifone. E, pe lla matosca!, se la ttaccàu a llu tisçetieδδu giurandu ca se l'ìa scuntare, quantu e' veru lu sule.

Già dopu quarche mese se ngenucchiàu a llu cunfessiunile la cammeriera particulare te la Barunessa; cunfessanduse a papa Caliazzu nna felera te peccati, piccicchi e ressi, cunfidandu cose sèrie e fessarèi, alla pentita ni scappàu tittu ca la signura patruna soa nun aìa sanata te la strana malatìa; ca lu specialista napuletanu alla Barunessa n'ìa cunsigliatu sulu nnu remètiu secretu, ene a dìcere: quandu la signura se presenta a mprùbbecu cu sse minte a… δδai rretu nnu fuδδò su mesura, nnu tappu speciale te purcellana te Caputemonte.

Presçiatu e cuntentu, lu cunfessore tese la ssurvezione alla cammeriera e la benetisse, senza cu nni dèsçia mancu nna aimarìa pe penetènzia.

Passàu quarche tiempu quandu l'acciprete canònecu foi chiamatu a llu palazzu barunale cu benetica cu ll'àcqua santa lu bagnu neu cu lla vasca te màrmulu rosa e le tendine, ddaveru bella comu nna bumbuniera. Pe lla verità te li fatti, èranu picca li signuri ci tenìanu nna vasca te bagnu.

Pe papa Caliazzu era nna bona canza cu sse la scunta, e se la scuntàu, pe papalèu! A nnu mumentu te cunfusione, quandu serve, cammerieri, stìanu ndaffarati cu lli nvitati, papa Caliazzu, ca nde canuscìa l'andamientu te la casa, passandu te la càmmera reserbata te la patruna, nu nni custàu nienti cu ccàccia te pàuta soa nnu fisçhettu te càccia e cu llu scàngia mentèndulu allu postu te lu fuδδò te purcellana, atattu cu fazza te tappu a llu culissi te la Barunessa.

Dopu la benetezione te lu bagnu, ncignàu lu festinu veru e pròpriu; la Barunessa, cu nnu ssia se facìa spettare mutu e le amiche nobbirdonne la ccusàanu te malecrianza, se chiuse ntra lla càmmera soa, te pressa se ausàu lu uardanfanti, zzeccàu lu tappu e se lu atattàu a llu teretu comu uδδaturu.

Llecra e sicura la Barunessa, tutta ngrillata e ngiuiellata, cumparìu te la porta te lu salone; tutti li presienti ni battèra le manu e, a nume de tutti, la marchesina Castriota te Butrugnu - ci me ànu nfurmatu buenu - ni fice li cumprimienti e ni dese li aucuri te bona salute.

La Barunessa corecuntenta llargàu le razze, comu sia ca ulìa cu lli mbrazzàa tutti te paru, e sçìu cu rringràzia; ma quandu sçiu cu scarassa la ucca e cu rrespunda, intra alla esta a campana essìu prima comu nna filippina, poi se ntise comu nnu sordellinu. La Barunessa, sta meschina, capìu sùbbetu, strengìu le capicche e ngialenìu mpaurata. Benumale ca nisciunu ntise nienti, ceδδi se ddunàu te nienti: sulamente li cani te càccia ca stìanu cuati entre a nterra ntesara le rìcchie e žara la capu.

La Barunessa, trinchiandu e a musi strinti, trasìu a giru te ronda e ncignàu lu ballu.

Tuttu te paru ntra llu salone se spase nnu bellu fisçu, prima finu e felatu, poi bellu chiaru, poi bellu schiδδante. La Barunessa se fermàu mpetrata, le danze se rrestàra, tutti se uardàra a nfacce cu suggestione. Li cani te càccia, ci canuscìanu buenu δδu rechiamu, se ntesàra e se mìsera a posizione te posta, percé lu fisçu stu mumentu ìa spicciatu.

Quantu turàu stu mumentu? La Barunessa, stringi e trìnchia, se sentìa nchiare li sçìsçiuri, poi nu nde potte cchiùì e llentàu li mùsculi…

Nnu fisçu bellu sunoru se spase pe tuttu lu palazzu e allora partèra li cani te càccia, ritti ritti puntàra mmera alla Barunessa e bbaiandu se mìsera a zzumpare a rretu a llu culissi te la patruna. Mmaggenàtiu ui, moi, cce successe!

Papa Caliazzu, la càusa te stu scuncertu, nu sse cutìu lu spettàculu percé, spicciata la benetezione alla tuletta noa, ni foi pacatu lu iussu de stola e lu fastìtiu e foi ccumpagnatu fena a llu scalone, senza cu bessa nvitatu cu rresta; e sta malecrianza e sta uastasàggine te li Baroni a rrequardu te lu pàricu canònecu ni despiazze mutu mutu, tantu ca nu sse la scerràu mai.




Home Page Inizio della pubblicazione
Li cunti te Papa Caliazzu
Racconto precedente: Racconto 71 Racconto successivo:
Nuè e lli 'affarini' Lu fisçhettu nculu Lu testamentu te Papa Caliazzu