Home Page Inizio della pubblicazione
Suntu... fatti nesci
Capitolo precedente: Capitolo 3 Capitolo successivo:
La Semana Santa te nna fiata Lu quatru te la Matonna Doi meràculi te la Matonna

Lu quatru te la Matonna

L'annu 1480, versu la fine te li miessi, nna armata turca sbarcàu a portu Batiscu e poi mmuìu contru la cità furtificata de Utràntu; doppu parecchi furiusi assarti li surdati maumettani occupàra la cità. Nci rrumàsera δδi spaccimusi filu nna semana sula, ma nn'annu ntieru e cummettèra tutte le barbarità.

E nu bu cretiti ca pe tutti li tùtici misi rrumanèra nserrati ntra lle mure, circundati te le truppe nòscie; anzi, tante fiate le battùglie loru essìanu a cavallu, assalìanu li casali e obbrecàanu li pôri abbetanti cu sse gìranu alla santa loru religgione e cu ddèntanu musurmani.

Cinca nu se cunvertìa, ci era ècchiu ni nde zzumpàanu la capu cu nnu cuerpu te scimitarra; ci èranu giòvani, li carusi li mentìanu alle catine, le caruse beδδe le mandàanu alla capetale Custantinòpuli cu bèssanu endute comu schiave te piaceri allu mercatu.

Poi trasìanu chèsia pe chèsia, casa pe casa e se mpussessàanu de tutte le cose prežiose e sprantumàanu le stàtue e squartàanu li quatri e strazzàanu le ficurine te li Santi; ci puru quarche striu enìa truatu cu nna speràgghia te la Matonna mpisa a ncueδδu, li surdati tenìanu l'òrdene cu llu scutìscianu cu lla ugghina; an fine carrecàanu le pruiste te mangiare e se nde turnàanu a Utràntu.

Nna fiata nna sìmele tescràzia capetàu puru allu casale de Caδδinu - cussine disse lu Marchese -, e li maumettani cu lli carri e cu lli muli te li abbetanti stessi se nde purtàra ranu e uèrgiu, sçenchi e pècure, cunigghi e aδδine.

La mamma Crucefissa mia (quista era la voce te lu pòpulu; e voce te pòpulu, voce te Diu!) me cuntàa ca nnu paisanu nèsciu, ca abbetàa fore paise, ntra nna pagghiara, e ca pe furtuna se l'aìa scampata, tenìa cara cara nna Matonna cu llu Mamminieδδu a mbrazze rrepinti subbra a nna chianca chianulisçiata te leccisu; ma, perìcciu, δδu cristianu nu ttenìa lu curàggiu cu lla face a dèice stozze, secundu l'òrdene te lu Mperatore, e mancu la putìa tenire a ccasa a rrisçu te la vita.

Allora sçìu te la strata ècchia te li Culummi e lla precàu intru a nna chiesura chiamata 'la Rutta'. Passàra li anni, l'ortulanu murìu, poi murèra li fili soi, poi mòrsera puru li figghi te li figghi. Passàra cchiùi o menu ttrecentu anni e de δδa lastra te petra nu sse nde sippe cchiùi nienti.

Nnu giurnu nnu calanu sta' baràa la conca te 'la Rutta'; a nnu ccertu puntu la acca ppuntiδδàu li pieti te nanti e se fermàu.

- Aa, Bianchina, sçiamu, me'! - disse lu cuntatinu cu uce carezzusa; ma nienti, la èstia nu sse mmuìu.

- Aa, cu tte càsçia còccia! - retàu lu patrunu - Sta cosa nu me l'à' mai fatta; cce tte sta' pìgghia osçe? - e la pungìa alle nàteche cu llu stummularu; ma l'acca rimase ferma comu nna pèntuma te mare.

Allora δδu scarufaterra pigghiàu la sarchiuδδa e ncignàu a sprecare cu bìsçia ci, percisà, l'ombre te lu nustrale s'ìa ncastratu intra llu cute. All'antresattu la sarchiuδδa tuzzàu susu a nna chianca e se ntise nnu senu comu te acante; lu calanu, pensandu a nna acchiatura, se mise a rruδδare scalisçiandu cu lle manu e susu a δδa lastra te petra cumparìu la bella mmàggine te la Matonna.

Comu pe meràculu, subbra all'ale te lu ientu lu fattu rriàu allu casale te Caδδinu, la noa se spase ucca pe ucca, casa pe casa, e tutta la gente te pressa sçiu a 'la Rutta', cu bìsçia la Matonna. Rriàu a cavallu puru don Frangiscu, lu marchese te Caδδinu, e tandu stessu tese òrdene cu sse fràbbeca nna chèsia ntru lla cupa, pròpiu allu puntu a ddu s'ìa truata la chianca benetitta.

Ma te giurnu li frabbecaturi lìnia subbra lìnia ntesàanu li pariti, e la mmane doppu li truàanu a nterra spurrati. Stu fattu, lu frabbecare e lu sprabbecare, se rrepetìu doi o ttre fiate, fencattantu la marchesa donna Bice, nna pia donna, nu sse sunnàu la Matonna, ca ni disse:

- Caδδinu ete nnu paise poverellu e a mie me basta nna ùmele chiesiceδδa; però la cappella nu lla ògghiu frabbecata a bàsciu alla cupina; la ògghiu all'autina, su llu monte, te motu ca quandu li Caδδinari pàssanu, sçendu a Lecce o turnandu te Lecce, me ìtenu, se fàcenu la cruce, me màndanu nnu asu e me salùtanu. E cussìne foi fattu: la cappella fose frabbecata a llu puntu cchiùi àutu e pe quistu la Vergine Marìa nòscia fose chiamata "Matonna te lu Monte".

Moi δδa chianca benetitta se troa nzimmata ntru lla nnìcchia te la cappella te lu monte, pròpiu subbra all'artare, e ognetunu, sçendu allu campusantu, pote sçi' basare la ficura rrepinta e ncurunata te la Matonna patruna de Caδδinu.




Home Page Inizio della pubblicazione
Suntu... fatti nesci
Capitolo precedente: Capitolo 3 Capitolo successivo:
La Semana Santa te nna fiata Lu quatru te la Matonna Doi meràculi te la Matonna