Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 7 Capitolo successivo:
Lu ràulu e lla urpe Lu aδδuzzu culinutu Gente sèmprice


7 - Lu aδδuzzu culinutu

Sienti st'àutri do' fattarielli, ca suntu tantu ngraziati; ncìgnanu sieri, ma poi spìccianu a culàcchiu de rìtere.

Era iernu cupu, una te δδe sçiurnate mmulenute ca la serratina te entisçiàa li musi e lu friddu te lu sentìi trasìre fena all'osse.

Lu Iacu, nnu mmassarieδδu giòane (e se sape ca unu, fenca ete giòane, nu se cuërna), s'ìa buscatu nnu bruttu custipu. Quandu inne la Ràzzia te la Pulònia, la nnamurata soa de core, se mpauràu etèndulu cussì ngialenutu a nfacce, e se llarmàu sentèndulu tussare cu nna tosse tantu nsistente ca ssemigghiàa a nna nnicateδδa, et era tantu fastitiusa ca lu piettu te lu Iacu sunàa comu de scasciatu.

«Moi sçiungu lu caδδu e de pressa ba' pìgghiu lu duttore» - disse la Ràzzia, quandu idde lu zitu ci se perdìa te respiru e mmarangianìa a nfacce.

«None! Nu nde ògghiu tuttori» - respuse lu Iacu.

«Ba' ccatta ammenu nnu nùbbiu, nnu sçeruppu, nnu carmante quarsìasi, te la spežarìa» - disse la mmassareδδa Tumasina, soru te lu Iacu e caniata ci n'à bèssere te la Ràzzia te la Pulònia.

«Ma stàtiu citte, ste fìmmene! pe nnu picca de custipu... te pressa lu tuttore! Sangu te… cquài…, nu mme faciti astemare! Nzomma, nu mbògghiu né mièteci e né metecine».

Foi a stu puntu ci la Ràzzia, cu ll'ecchi rrussecati, se nde essìu δδaffore, ntra lli curti de la mmassarìa e, cu sse spoca nnu picca, turcènduse le tìsçete se mise a dìcere:

M'à mmalazzatu l'amatu te core,
cusigghiàtime ui: comu àggiu fare?
Mièteci e metecine nu nde ole,
mancu la notte ièu cquài pozzu stare.
Sorte, cce ffazzu ièu ci me ba' mmore?
Cu nnuδδu àutru ògghiu amureggiare;
me ncòcchiu cu lli sierpi e lli scursuni,
cu lli sierpi amurèggiu e lle secare!

Poi le doi caniate se ncurdàra cu llu tènenu curcatu allu quatore te li chesçiuni te lana e cu llu mantènenu a llatte te crapa, cunforme allu dittèriu: "Custipi e fursioni se sànanu cu ttre 'l' : liettu, lana, latte". E ccussìne, giurnu dopu giurnu, lu sanàra.

Quandu lu Iacu essìu te perìculu te morte, sorsa la Tumasina penzàu buenu cu nni prepara quarcheccosa de càutu e de sustanziusu: ìa spennatu nn'aδδuzzu, l'ìa sistematu bellu bellu intra a llu quataruttieδδu, nci aìa sçiunte tante ndori sapurite e l'ìa mpuggiatu subbra a llu trapieti, prontu sutta a llu fucalire; ma nu ddumàu l'ampa te lu fuecu, percé era ncora prima matina.

Dopu nn'uretta bona, però, lu aδδu ca, cussìne culinutu, ìa ntrignulatu e battìa lu pizzu pe llu sçelu, sulliàu lu tampagnu te la fersura, cacciàu la capu de fore e se mise a dìcere: «Ei, nunna, o me dai le pinne mei o dduma lu fuecu, ca ièu cquài sta' mueru de friddu!».




Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 7 Capitolo successivo:
Lu ràulu e lla urpe Lu aδδuzzu culinutu Gente sèmprice