Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 14 Capitolo successivo:
Prima e dopu Lu pecuezzu te Prucènziu La curnàcchia malandrina


14 - Lu pecuezzu te Prucènziu

Comu tutte le ernetèi, ìa enutu alla cerca patre Luggeru, nnu mònecu pecuezzu te Prucènziu, ca, girandu strata pe strata, casa pe casa, ìa fatta nna bona quèstula: sordi picchi, è veru, ca a ngiru nci nd'èranu picca, ma ìa rranciate oe, fiche cu lle mèndule, nuci, uègghiu, puru biàa pe lu cavallùcciu, e la patruna Rosa n'aìa data nna pezza te casu friscu rreservata pe llu Patre Uardianu, lu cunfessore sou.

Cu pporta tutta δδa rrobba te la Pruetènzia te Diu fena a llu biròcciu, ci aìa lassatu cùcchiu alla Porta Noa, se fice dare nna manu te lu Tore Babbu, nnu carusu acabbondu nnu picca bunatu, ci l'ìi istu.

Lu tarlosçi te la chiazza sunàu le doi, s'ìa fattu tardu, e llu mònecu cercantinu cu llu Tore, ca nu sse la fice dìcere do' fiate, trasèra all'ustarìa te la Santa Mulenara, se ssettàra a taulinu e urdinàra nna pursione te pupiδδi petunu.

«Li pupiδδi s'ànu spicciati - disse la coca - à rrumastu sulu stu scòrfanu, ca ete nna scuisitezza».

Ni purtàu δδu sorte te pisce ntieru ntra nnu piattu te quiδδi smartati, e pe scasulità capetàu la capu rossa e tutta uessi utata a mmera allu Tore, e la cuta cu lla parte carnusa a nnanti allu frangescanu, ci sùbbetu nferràu la furcina cu nna manu e nna feδδa te pane cu ll'àutra.

«Spetta, patre! - disse lu Tore - Nu nn'ìmu ffare prima la cruce? E prima cutìmuni nnu picca cu ll'ecchi stu bene de la Pruetènzia. Iti, patre Luggeru, le cose bone su sta terra se sta' spìccianu; àutre anu te pèsçiu a ppèsçiu; lu biancu ddenta nìuru... Nzomma, cu lla portu ncurtu, lu mundu quantu e' tundu sta' ccàngia te cussì a ccussìne» - e sulliàu lu piattu quantu e' tundu e giràu lu pisce cu lla capu tutta uessi a mmera a llu mònecu e cu lla parte te retu tutta cìccia a mmera a iδδu stessu.

Lu frangescanu, ci de Tore babbi nde ulìa ammenu ammenu inti, carmu carmu respuse:

« Caru figghiolu, ièu suntu d'accordu cu ttie su ttuttu; ma sulu Domeneddìu, nostru Signore, nci po' mmìntere manu. E siccomu le cose anu te pèsçiu a ppèsçiu e nnui nu nci putimu mìntere rremètiu, lassa lu mundu quantu e' tundu comu stìa prima» - e utàu ntorna lu piattu pròpriu comu stìa prima: cu lla capu te lu pisce tutta uessi a mmera a llu Tore. Se fìcera la santa cruce e ncignàra a mmangiare e a ssapurare a ngràzie de Diu.

Fradditantu trasìu ntru lla putèa te la Santa nnu ecchiarieδδu, ci ose cu nni pàa allu zu mònecu, patre Luggeru, nnu quarticeδδu de vinu marvasìa, pròpiu de δδa utte rriata picca rretu de Schinzanu.

«Na, patre, a ssuffràggiu te la bunànima te mugghièrema» - tisse lu ècchiu tuccànduse l'angalieδδu tremulante.

«Sorta rande! - respuse lu pecuezzu - Lu Signore cu ttegna la bunànima te mugghièreta alle cròlie de lu paraìsu e cu sse rrecorda de tie e cu tte renda dòppiu mèretu».

Allu Tore ni ìnnera le sputareδδe a mmucca, etendu lu mònecu ci se sçia custandu δδu mieru chiaru e trasparente; lu giòane uardàa fissu fissu δδu nnutu te canna, ca salìa e scendìa a ogne gnuttu, mentre la marvasìa sprusciàa lìscia lìscia ntra lli cannaliri te lu pecuezzu. Era bruttu cu uarda e cu proa…, e ccu nnu ssàggia.

Doppu nn'àutru picca trasìu nnu brau carusu, salutàu la cumpagnìa, se chicàu e asàu lu curdune benetittu te lu zu mònecu; poi se mmattìu a llu pautinu, teràu fore nnu sicàru tuscanu, lu spezzàu a do' stozze e ni nde tese mienžu a llu frangescanu.

«Cu nnu rrumagna prena la Rusetta mia» - disse ntra te iδδu lu giòane cu nna ccerta fifareδδa a ncuerpu.

«Sorta rande, amicu! Lu Signore cu ppenza a ttie e ccu tte bbunda comu all'àcqua te lu mare» - lu ddengraziàu lu pecuezzu, ca se mpicciàu lu sicàru, se spaδδàu e, spumecandu, se fice nna bella fumata.

A stu puntu, però, lu Tore Babbu, ci nun aìa teratu mai nnu ccune a nnu tuscanu, ca n'ìa enuta ògghia te fumare, ma nu sse truàu a mpàuta mancu la pippa te crita e nemmancu nnu muzzune te sicaretta, nu sse trattinne - nnu picca te raggione la ìa - e, cattimmammune capicalatu, lu sputtìu:

«Patre Luggeru, nu me pare ca San Frangiscu nu ffumàa filu e nu mmancu beìa mieru?»

E lu mònecu prontu, comu ci la risposta la tenìa su lla punta te la lìngua: «No, San Frangiscu nu ffumàa filu e nu beìa mancu; ...ma però se facìa li ca...zzi soi!»




Home Page Inizio della pubblicazione
Cose te pacci - Cunti culacchi canti
Capitolo precedente: Capitolo 14 Capitolo successivo:
Prima e dopu Lu pecuezzu te Prucènziu La curnàcchia malandrina